Concurs pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a 2 funcții contractuale de execuție vacante

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare, DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BUZĂU, cu sediul în Mun. Buzău, strada Horticolei, nr. 58 bis, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a 2 funcții contractuale de execuție vacante.

Condițiile generale în vederea participării sunt cele prevăzute de art. 3 din Regulamentul – cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011:

  1. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

Condițiile specifice necesare în vederea participării și ocupării funcțiilor contractuale sunt:

 

1 post medic veterinar, gradul III, Ordin 64/2007

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe biologice și biomedicale, ramura de știință medicină veterinară, domeniul de licență medicină veterinară, specialitatea medicină veterinară;
  • vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului – minim 1 an;

 

1 post referent, treapta IA, O.G. nr. 42/2004

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în muncă necesară exercitării funcției contractuale – minim 9 ani;
  • experiență în activitate de laborator (domeniul siguranța alimentelor) – minim 2 ani.

 

Concursul constă în susținerea următoarelor probe, la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău:

  • proba scrisă în data de 21 decembrie 2021, ora 10.00;
  • proba de interviu se va susține în termen de 4 zile lucrătoare de la susținerea probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a – III -a, respectiv în perioada 25.11- 10.12.2021, ora 14.30.

 

Dosarul de concurs:

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Condițiile de participare la concurs și bibliografia se afișează la sediul și pe site-ul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău office-buzau@ansvsa.ro. Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, str. Horticolei nr. 58 bis, telefon 0238/725001.

 

BIBLIOGRAFIE/TEMATICĂ – pentru postul de referent, trepta IA, O.G. 42/2004:

  • SR EN ISO/CEI 17025:2018 – Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări
  • REGULAMENTUL (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, cu modificarile si completarile ulterioare
  • ORDIN nr. 35 din 30 martie 2016 privind aprobarea Normelor metodologicede aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a  Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor

TEMATICĂ:

  • SR EN ISO/CEI 17025:2018 – Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări – integral
  • REGULAMENTUL (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei. – Cap. I – Dispozitii generale, Cap.II – Principiile generale ale informatiilor referitoare la produsele alimentare, Cap. IV – informatii obligatorii referitoare la produsele alimentare
  • ORDIN nr. 35 din 30 martie 2016 privind aprobarea Normelor metodologicede aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a  Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor – Anexa nr. 2 – Norme metodologice de aplicare a Programului de supraveghere si control in domeniul sigurantei alimentelor

 

BIBLIOGRAFIE/TEMATICĂ – pentru postul de post medic veterinar, gradul III, Ordin 64/2007:

  • Ordinul 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală;
  • REGULAMENTUL (UE) 2017/625 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN Șl AL CONSILIULUI din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului -și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91 /496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale);
  • REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/627 AL COMISIEI din 15 martie 2019 de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce privește controalele oficiale;
  • REGULAMENTUL (CE) NR. 852/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN Șl AL CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare;
  • REGULAMENTUL (CE) NR. 853/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN Șl AL CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală

TEMATICĂ:

  • Ordinul 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală — integral;
  • REGULAMENTUL (UE) 2017/625 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN Șl AL CONSILIULUI din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151 /2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91 /4%/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) CAPITOLUL II Controalele oficiale, CAPITOLUL IV Eșantionare, analize, teste și diagnosticări, CAPITOLUL V Controalele oficiale asupra animalelor și bunurilor care intră în Uniune;
  • REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/627 AL COMISIEI din 15 martie 2019 de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce privește controalele oficiale TITLUL III CERINȚE SPECIFICE PRIVIND EFECTUAREA CONTROALELOR OFICIALE Șl FRECVENȚA MINIMĂ UNIFORMĂ A CONTROALELOR OFICIALE ASUPRA CĂRNII PROASPETE Sectiunea 1,2, 3;
  • REGULAMENTUL (CE) NR. 852/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN Șl AL CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare – CAPITOLUL 11 OBLIGAȚIILE OPERATORULUI DIN SECTORUL ALIMENTAR , CAPITOLUL IV IMPORTURILE Șl EXPORTURILE , ANEXA II;
  • REGULAMENTUL (CE) NR. 853/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN Șl AL CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală CAPITOLUL 11 OBLIGAȚIILE OPERATORILOR DIN SECTORUL ALIMENTAR , ANEXA III.