Confirmare PPA la doi mistreți, unul găsit mort pe fondul de vânătoare 26 Umbrărelu și unul împușcat pe fondul de vânătoare 42 Aldeni

A fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane la doi mistreți; unul găsit mort pe fondul de vânătoare 26 Umbrărelu zona Valea Verzei – UAT Cănești și unul împușcat pe fondul de vânătoare 42 Aldeni, în zona satului Manasia – UAT Cernătești numărul cazurilor de PPA la porcul mistreț ajungând astfel la 17, pe raza a 7 fonduri de vânătoare; 26 Umbrărelu (2 cazuri) 39 Breazău (1 caz), 44 Câlnău (2 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni (4 cazuri), 42 Aldeni (3 cazuri) și 45 Dedulești (2 cazuri).

Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA au fost stinse până la această dată 18 focare.  

A fost finalizată acțiunea de recoltare de probe și în zonele focarelor din sat Racovițeni – Com. Racovițeni,  și extravilanul satului Cilibia (pe raza UAT C.A. Rosetti), acestea fiind deja trimise laboratorului la care D.S.V.S.A. Buzău este arondat. După emiterea buletinelor de analiză și în condițiile în care toate probele de sânge recoltate de la porcii domestici vor avea rezultat negativ la testarea serologică, și nu vor mai apărea alte situații epidemiologice specifice,  pe raza jud. Buzău nu vor mai exista focare de pestă porcină africană la porcul domestic.

Având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei, D.S.V.S.A. Buzău solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau D.S.V.S.A. Buzău.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Evoluţia situației epidemiologice este în permanență monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

 

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

25 aprilie 2019 comunicat de presă