Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar. Astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.
După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează conform indicațiilor de pe etichetă.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
Este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).
Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a:
– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;
– asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.
Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).
Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.
În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.
Probele se recoltează din pilierii diafragmatici, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Costul unui examen trichineloscopic este între 28,56 de lei
La nivelul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene şi Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale Teritoriale (CSVSAO) vor fi afişate informaţii utile consumatorilor, dar şi locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.
Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.
Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor. Interdicția se aplică și în sens invers, din România într-un stat membru sau țară terță.
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.
– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.
De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
Având în vedere intensificarea comerțului on-line în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreuna cu produse nealimentare, recomandăm consumatorilor să urmarească cu atenție sporită, atunci când cumpară produse alimentare prin comerțul on-line, cerințele privind comanda, livrarea și transportul, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare ușor alterabile), precum și respectarea condițiilor prescrise de păstrare și consum ale acestora.
Medicii veterinari din cadrul DSVSA judeţene, precum şi cei de la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 29.11.2023 – 24.12.2023 şi 27.12.2023 – 30.12.2023, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
Programul de lucru al personalului de specialitate va fi afişat pe site-ul DSVSA județene și la punctele de lucru, incluzând numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.