Activitatea desfășurată de inspectorii D.S.V.S.A. Buzău în luna noiembrie 2022

Activitatea de control oficial în domeniul siguranței alimentelor

 

În perioada menționată, inspectorii D.S.V.S.A. Buzău au efectuat controale și verificări la obiective supuse controlului pentru siguranța alimentelor fiind controlați 355  operatori economici, pe întreg lanțul de la producție la comercializare.

Controalele efectuate au vizat următoarele aspecte:

  • Verificarea respectării condițiilor generale de igienă;
  • Verificarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
  • Verificarea respectării cerințelor de trasabilitate;
  • Verificarea implementării și respectării programelor de autocontrol;
  • Verificarea modului de etichetare a produselor alimentare;
  • Stabilirea profilului de risc al operatorilor economici din domeniul alimentar.

 

În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformități: deficiențe structurale, manipulare necorespunzătoare ale alimentelor, depozitare necorespunzătoare, lipsa verificării stării de sănătate, neefectuarea acțiunilor de dezinfecție/dezinsecție/deratizare, lipsa monitorizării temperaturii din spațiile frigorifice, deficiențe de etichetare.

Urmare a acestor neconformități au fost aplicate 19 amenzi contravenționale în valoare totală de 63200 lei și 26 avertismente.

În baza Programului de supraveghere și control au fost prelevate 76 probe de produse alimentare și apă pentru determinarea conformității acestora cu prevederile legale în vigoare. În urma analizării probelor prelevate nu au fost obținute rezultate neconforme.

În perioada menționată, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluționarea a 8 alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje și a 3 notificări de neconformitate primite prin Sistemul de Asistență și Cooperare Administrativă

 

Activitatea de control oficial în domeniul sănătății și bunăstării animalelor

În perioada menționată, inspectorii D.S.V.S.A. Buzău au efectuat controale și verificări la obiective supuse controlului sanitar-veterinar în ceea ce privește sănătatea și bunăstarea animalelor, fiind realizate 112 controale.

Controalele efectuate au vizat următoarele aspecte:

  • Verificarea modului de efectuare a acțiunilor sanitar-veterinare decontate de stat realizate de către medicii concesionari;
  • Verificarea respectării legislației sanitar-veterinare de către operatorii economici din domeniul creșterii animalelor;
  • Verificarea respectării legislației sanitar-veterinare în domeniu de către operatorii economici din domeniul comercializării produselor medicinale veterinare;
  • Verificarea respectării legislației sanitar-veterinare în domeniu de către operatorii economici din domeniul comercializării furajelor pentru animale;
  • Verificarea respectării legislației sanitar-veterinare în domeniu de către operatorii economici din domeniul dezinsecției, dezinfecției și deratizării;
  • Prevenirea răspândirii rabiei prin speciile considerate rezervor natural pentru rabie;
  • Verificarea respectării normelor sanitar-veterinare cu referire la protecția câinilor fără stăpân la adăposturile de câini;
  • Verificarea conformității furajelor;
  • Verificarea respectării normelor sanitar-veterinare de protecție și bunăstare a animalelor în timpul transportului;
  • Verificarea respectării legislației sanitare veterinare în domeniul SNCU;
  • Asanarea focarelor de boli ale animalelor (PPA, PPC, LEB, Rabie, Gripă aviară etc.).

 

În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformități: eliberarea produselor medicinale veterinare fără prescripție medicală, lipsă adăpost câini fără stăpân.

Urmare a acestor neconformități au fost aplicate 4 amenzi contravenționale în valoare totală de 4000 lei și 1 avertisment.

În baza Programului de supraveghere și control au fost prelevate 45 probe pentru determinarea conformității acestora cu prevederile legale în vigoare. În urma analizării probelor prelevate, nu s-au constatat abateri de la limitele impuse prin legislație.

 

Activitatea de catagrafiere, autorizare, înregistrare și evidență informatizată

Controalele efectuate au vizat următoarele aspecte:

  • Verificarea activității de identificare și înregistrare a animalelor – 80 dosare decont
  • Verificarea respectării condițiilor de eco-condiționalitate – 6 fișe inspecție
  • Verificarea respectării condițiilor superioare de bunăstare în fermele de animale : 6 fișe
  • Verificarea respectării legislației cu privire la înregistrarea și identificarea suinelor în exploatațiile comerciale autorizate sanitar veterinar: 3 controale

În aceeași perioadă au fost eliberate 1039  pașapoarte pentru animale.

În luna noiembrie au fost eliberate proprietarilor de exploatații  4 adeverințe cu numărul de animale.

Au fost verificate si aprobate 6 cereri de modificare de rasa la bovine.

Au fost primite și rezolvate 15 solicitări de corectare erori privind înregistrarea datelor în BND.

S-a răspuns la 3 sesizări (prin interogare BND și control în teren) primite din partea proprietarilor de exploatații.

Urmare a acestor neconformități au fost aplicate 3  sancțiuni  contravenționale.

În urma controalelor efectuate, în perioada menționată, DSVSA Buzău a autorizat/înregistrat 94 operatori economici, atât în domeniul siguranței alimentelor cât și în domeniul sanitar-veterinar.

 

Activitatea de laborator

În perioada de referință au fost efectuate 4512 analize de laborator pentru probele oficiale și autocontrol pe domeniul sănătate animală și 1219 analize de laborator pentru probele oficiale și autocontrol pe domeniul siguranța alimentelor.